Și de ai să uiți...

Și de-ai să uiți că ți-am fost 
vară mă lasă toamnă să-ți 
mai fiu,
Din bruma viselor trecute voi 
colora în purpuriu,
Oricare urmă, orice gând, orice 
tristețe mi-o asum,
Dar nu-mi închide ușa care 
ne-a împreunat pe-același drum!

Dacă din boabele iubirii, nimic, numai răsare
În gestul unicului vers mai dă-mi 
o mână salvatoare,
Să mă îmbrac cernit de dor, când și apusul mă respinge, 
Doar flacăra iubirii pure în tâmplainimii mă-ncinge. 

De n-aș putea să-ntind o mână, 
spre rodul zâmbetului tău, 
M-aruncă-n ghearele tăcerii și 
socotește-mă un rău,
Ce-a ținut locul doar o vreme și s-a cernit în vara care,
A-mbrățișat lanuri de maci 
și ierburile la izvoare!

Și de-ai să uiți că umbra vieții, 
nicio iubire nu  deșiră
Mă lasă doar în seara asta 
să-i fiu visării tale-o liră,
Ce-o să-ți șoptească veacul tot,
ce-ntunecime mă-nconjoară
Dacă te pierd iubirea mea, dacă 
nu vrei să-mi fii o vară...

În poala visului adorm și sufletul hălăduiește 
Nebun și-nsigurat de gânduri, el 
țipă-ntr-una că iubește 
Un veac se cerne, altul iscă o 
multitudine de sorți,
Tu vezi iubita mea, vezi cum 
vara mea în sân o porți!

Country ballad, accordion and chitară carry the arrangement with gentle flute and mandolin accents; moderate unhurried sway; warm, gritty, strained male mid-range in a half-spoken talk-sing, with layered octave doubles and Romanian choir responses; soft plate reverb.